Prin zonare, fiecare termostat măsoară temperatura din camera lui și transmite cererea către Controller. Controllerul deschide actuatorul sau actuatoarele asociate acelei zone.

Astfel, o cameră care a ajuns la temperatura setată nu trebuie să continue să primească agent termic doar pentru că o altă cameră încă solicită încălzire.

Automatizarea ajută în special prin evitarea încălzirii inutile a zonelor care nu cer căldură și prin folosirea unor programe realiste.

O casă slab izolată sau o instalație hidraulic dezechilibrată nu devine eficientă doar prin adăugarea termostatelor. Controlul, izolația și reglajul hidraulic trebuie privite împreună.

Într-un apartament simplu, livingul poate fi o zonă, dormitorul o a doua zonă, iar baia o a treia. Într-o casă mai mare, două camere cu aceeași destinație și același program pot fi uneori grupate, dar numai dacă instalația și comportamentul termic permit acest lucru. O cameră mare poate avea două sau chiar trei circuite de pardoseală și totuși să fie o singură zonă, controlată de un singur termostat.

Definirea corectă a zonelor contează atât pentru confort, cât și pentru dimensionarea sistemului. Numărul de termostate este dictat de numărul zonelor, iar numărul de actuatoare de numărul circuitelor care trebuie deschise și închise. Dacă aceste două noțiuni sunt confundate, rezultatul poate fi un sistem prea complicat sau, invers, insuficient controlat.

În practică, cele mai bune rezultate apar atunci când zonele urmăresc modul real de folosire al casei: zona de zi, dormitoarele, băile, biroul și eventual camerele folosite ocazional. Acest lucru permite temperaturi diferite fără ca utilizatorul să fie obligat să facă reglaje permanente.

La radiatoare, efectul unei comenzi poate fi simțit relativ repede. La încălzirea în pardoseală, timpul de răspuns este influențat de grosimea șapei, finisaj, temperatura agentului termic și pierderile camerei. Din acest motiv, un program care scade temperatura cu multe grade pentru doar una sau două ore poate să nu aibă sens.

O strategie mai potrivită este menținerea unei temperaturi stabile și folosirea unor reduceri moderate în perioadele lungi de absență. Automatizarea ajută tocmai pentru că poate aplica același program consecvent în fiecare zi și poate opri o zonă când temperatura ambientală a fost atinsă.

Pentru optimizare, urmărește comportamentul real al casei timp de câteva zile. Dacă zona continuă să se încălzească după oprire, este efectul energiei stocate în șapă. Ajustează programul treptat, nu prin salturi mari de temperatură.

Începe prin a verifica dacă fiecare cameră atinge temperatura dorită fără supraincălzire. Apoi urmărește dacă zonele nefolosite pot fi menținute la o temperatură mai redusă fără să afecteze restul casei. Aceste două lucruri arată că zonarea este făcută corect.

Pentru consum, compară perioade similare ca temperatură exterioară și program de utilizare. O factură mai mică într-o lună mai caldă nu dovedește singură efectul automatizării. În schimb, o scădere repetabilă a consumului la condiții apropiate este un indicator mult mai relevant.

În final, automatizarea trebuie să simplifice exploatarea instalației. Dacă utilizatorul este obligat să schimbe permanent setările, atunci programarea sau împărțirea pe zone merită revizuită.